Etapele noastre de lucru în proiectele de design interior
18 aprilie - 2023
Dor_24-e1670416603896

Goa

Fiecare proiect care ajunge în biroul nostru primește o abordare transparentă, o scrutare în cele mai mici detalii, un lucru pentru care suntem apreciați și recomandați mai departe de clienții noștri. Scopul nostru rămâne să îmbinăm stilul și semnificația pentru experiențe unice pe care oamenii le caută și care dau un sens aparte existenței lor. Însă pentru a ajunge la astfel de rezultate, pe lângă inspirație și talent, mai avem nevoie și de proceduri care să parcurgă proiectul prin toate etapele, de la întâlnirea cu clientul, procesul de ideație sau schițele și ulterior la implementare. Am pregătit în acest articol toate informațiile necesare pentru a aduce claritate și structură în acest proces de lucru.

/ 01  Alocarea proiectului

Pentru început, ne vom întâlni cu clientul și vom identifica împreună punctele tari, provocările, oportunitățile și amenințările în ceea ce privește noul proiect. Ne asigurăm că punem întrebările potrivite, pentru ca ulterior să le centralizăm și să conturăm cât mai clar conceptul. Concret, facem analiza de piață, studiem atent competitorii și ne asigurăm că vom acoperi acele zone pe care alții nu le-au tratat înaintea noastră.

/ 02 Ideație și schițele inițiale

Vom începe să desenăm schițe preliminare în format 2D, dar și să conturăm planul ce definește compartimentarea spațiului pentru a dobândi o primă idee despre proporțiile cu care operăm. Urmează partea în care se poate vedea moodboard-ul sau planșa de inspirație, partea creativă în care alegem materialele, mostrele de culoare, texturi și cea care va reda cât mai coerent atmosfera ce va defini conceptul.  

/ 03 Prezentare și abordare

A sosit timpul pentru randările 3D, variantele virtuale, la scară, a cum va arăta viitorul proiect. În această etapă lucrăm și mai îndeaproape cu clientul pentru a primi sugestii legate de anumite obiecte de design și cele care vor defini spațiul în materie de mobilier sau alte dorințe specifice.

/ 04 Logistică

Am ajuns și mai aproape de realizarea proiectului: facem lista cantităților, a codurilor de culoare, a furnizorilor, măsurătorilor și a amplasamentul mobilier. Nu uităm nici de buget: calculăm costurile pentru materiale, manoperă și forță de lucru.

/ 05 Implementare

Supervizăm șantierul și asigurăm managementul de proiect în toate etapele, de la punerea fundației și până la amplasarea obiectelor de decor. Drept urmare, clienții noștri nu vor fi nevoiți să intervină cu soluții pentru situațiile neprevăzute care pot interveni pe parcursul procesului.

Ai un proiect pe care vrei să îl personalizezi? Te invităm la discuții! Dacă ești curios să afli mai multe despre GOA sau vrei să afli cum putem aduce ideile tale în realitate, contactează-ne la +40 752 150 000 sau pe e-mail la office (at) goa.studio!