Etapele noastre de lucru în proiectele de arhitectură
18 aprilie - 2023
Casa-Adi-cam-02

Goa

Creativitatea reprezintă motorul activității de la GOA, însă avem în vedere segmentarea acesteia în etape de lucru ciclice, cu ajutorul unor proceduri practice prin care ne propunem să o așezăm gradual și echilibrat în centrul filosofiei noastre de lucru. Iar acest lucru se aplică atât în cazul unui proiect nou de arhitectură, cât și a unuia de design interior. Fiecare proiect pe care îl preluăm parcurge astfel același proces pentru a beneficia de o abordare exhaustivă, potrivită pentru a surprinde cât mai natural și în profunzime conceptul agreat cu clienții noștri.

/ 01  Etapa de acumulare și tema de proiectare

Înainte de toate, vrem să cunoaștem clientul și să-i identificăm nevoile, aspirațiile și obiectivele. Mai apoi, definim clar sarcinile, nevoile de investiții și abordările, iar pe baza acestei imagini de ansamblu personalizăm vectorul de dezvoltare al proiectului.

Urmează studiul de prefezabilitate, unde analizăm lotul sau imobilul și stabilim tema de proiectare și estimăm bugetul. Formatul acestui studiu va fi adaptat în funcție de gradul de complexitate al investiției vizate.

/ 02 Concept general și arhitectural

Exact, am ajuns la partea care nouă ne place cel mai mult: începem să schițăm, să proiectăm și să creăm imagini realiste ale conceptului sau randări, de care cu siguranță ai auzit. Lucrurile devin incitante în acest punct, atât pentru noi, cât și pentru client: prezentăm proiectul, îl dezmembrăm în mai multe părți, îl explicăm și răspundem la toate întrebările clientului.

/ 04 Faza de autorizări

Am ajuns și la etapa în care elaborăm documentația tehnică, pe care o vei găsi prescurtată ca DTAC – Documentație Tehnică pentru Autorizația de Construire. Această parte scrisă cuprinde memorandumul de arhitectură și partea de desene – planuri, vederi și secțiuni. Aceasta cuprinde și o detaliere a documentației tehnice a proiectului și a detaliilor de execuție.

/ 05 Etapa de asistență la execuție

Ultima etapă este cea în care preluăm activitățile de management și implementare. Altfel spus, participăm la fazele decisive și supraveghem evoluția lucrărilor, pentru a ne asigura că totul decurge conform planurilor.

Dacă ești curios să afli mai multe despre GOA sau vrei să afli cum putem aduce ideile tale în realitate, contactează-ne la +40 752 150 000 sau pe e-mail la office (at) goa.studio!